Trecere prin literatură: februarie 2016

duminică, 7 februarie 2016

Un Înger blând

Un Înger blând am întâlnit

Cu o inimă de aur,

Cu un suflet mare,

Un Înger pur, o rază de soare.

Atât de mult m-am bucurat,

Când Îngerul m-a întrebat:

De ce plângi?

De ce suspini?

Atât de mult m-ai căutat,

Inima, ți-am ascultat

Și spre tine am plecat.

Cu gândul la a noastră Iubire...

Cu gândul numai la noi,

Cu gândul la viața noastră,

Voi fi Înger pentru doi.

Un Înger alb către tine azi coboară,

Sufletul să ți-l aline,

Mângâiere să-ți ofere,

Iubirea să o împărtășească.

Puri să fim noi amândoi,

Oriunde-n lume vom pleca,

Lumea, după noi se va uita .

În haine albe ne-mbrăcăm,

Pentru o lume întreagă.

Pe drumuri noi alergăm,

Suntem trimiși prin soartă.

Un Înger alb am devenit,

Cu o inimă curată,

Cu lacrimi, eu te păzesc,

Oriunde, prin lume, ai umbla,

Eu voi fi mereu în calea ta.

Când Înger tu vei deveni,

În această lume,

Ai să observi mii de copii,

Cum strigă al tău nume.

Însă, de sus eu ți-oi trimite,

În dar doar trei cuvinte,

Doar spre tine eu privesc,

Și din suflet... te iubesc.

Iubirea ce ți-o port mereu,

Numai eu, sunt îngerul tău,

Ce te privește ne-ntrerupt

Prin sticla geamului fumuriu,

Tot timpul lângă tine am să fiu.

Te privesc și zi, și noapte,

Aud cuvintele -n șoapte,

Dar tu mă vezi nu spui nimic,

Că sunt și voi fi mereu al tău Iubit

Mă simt singur

Mă simt singur,

Stau și plâng!

În singurătatea mea,

Lumea, pe mine nu mă vrea!

Singur sunt acum,

Și voi fi mereu...

Până jumătatea mea,

Va veni din nou.

Singur am rămas acum,

Nu găsesc un om pe drum,

Un drum lung, pustiu, și trist,

Căutând am obosit.

Cu lacrimi eu ud pământul

Doar o floare să răsară,

Să mă-ntrebe și pe mine

Cum mă cheamă? Am un nume?

Cu pașii mei târziu, în noapte,

Ce calc pe frunze din copaci desprinse,

Aud un strigăt din depărtare,

Ce țipă din ce în ce mai tare,

Ce mă-ndeamnă la răbdare.

Singur, pe drum eu hoinăresc...

La jumătate de drum mă opresc,

Mă opresc că aud ceva,

Un glas de sus ce îmi spunea,

Îmi spunea să am putere,

Căci într-o zi voi primi mângâiere.

Nu știu azi, nu știu nici mâine,

Ce se va întâmpla cu mine...

Dacă glasul meu e auzit,

Și durerea mea va lua sfârșit,

Voi fi mândru și-mplinit,

Că am luptat și am trecut,

Prin clipe greu de crezut.

Mă simt singur,

Stau și plâng,

Lumea ce trece pe langă mine, aud

În șoapte vorbind,

Of, Doamne, ce trist,

Umblând prin vânt și ploaie,

Lacrimi ce curg șiroaie,

Lacrimile unui om bun,

De-aș avea putere,

L-aș lua de pe drum.

Doamne, mă rog zi și noapte,

Stai lângă mine aproape,

Alungă tristețea mea,

Fă-mi din viața, grea ...ușoară,

Fă-mă cum eram înainte,

Să pot spune trei cuvinte,

Cu răbdare și curaj,

Să pot merge înainte

Prea devreme ai plecat

Prea devreme, mamă, ai plecat!

Printre alte multe stele, te-ai așezat,

Și în fiecare clipă mă privești,

Gândul și sufletul tu îl luminezi.

În fiecare noapte, apari la geam,

Și mă privești cum dorm,

Între timp eu te visez...

Chiar și noaptea, la tine mă gândesc...

Ai fost și vei rămâne,

O mamă minunată, pentru mine,

Și orice om, ceva, de rău va spune,

Capul îl ridic să te privesc pe tine.

Eu știu, mamă, că mă asculți,

Că mă îndrumi în tot ce fac,

Chiar de o zi, îmi este greu,

De sus, te uiți în sufletul meu...

Prea devreme, mamă, ai plecat,

De atunci eu în fiecare zi am lăcrimat,

De atunci la tine, mă gândesc.

Dar știu că odată, și odată,

Mă voi alătura și eu ...

Deoarece omul, pe pământ e lăsat

Să se bucure, să sufere, să-i pară rău,

Căci omul prin viață este trecător.

Te iubesc, mămica mea,

Chiar de astăzi ești o stea,

Și curând la tine voi veni,

Printre multe stele ne vom odihni.

De ce, mamă?

De ce nu ai vrut, mamă dragă,

Să îmi fii alăturea?

Și la greu, dar și la bine,

Mamă, să fii lângă mine.

De ce te-ai retras, mămică,

În pustietate

Și pe mine, m-ai alungat,

Departe de a ta casă?

De ce nu mi-ai oferit

O copilărie?

O vorbă dulce

Și o iubire?

De ce ai plecat, așa,

Fără nici un răspuns?

Oare gândul nu te mustră

Că ai lăsat în urmă,

O inimă străpunsă...

O inimă ce astăzi,

Suspină în durere,

Trăiește în neliniște

Gândind la a lui familie.

Astăzi însă e târziu,

Mamă, pentru un răspuns,

Eu am un drum de parcurs,

Cu bucurii sau cu tristețe,

E drumul pân-la bătrânețe.

Voi parcurge drumul vieții,

Voi înțelege pașii tristeții,

Voi uita războiul tău,

Chiar de-n viață-mi este greu.

Te-am așteptat

Te-am așteptat,

Nu ai venit,

La mine, nu te-ai gândit,

Să mă privești măcar odată,

Să îmi faci inima bogată.

Oare, eu te-am supărat?

De nu ai venit!

Întâlnirea dintre noi,

Va fi răspuns pentru amândoi.

De ce oare nu ai venit ?

La întâlnirea noastră?

M-ai pus pe gând!

Te-am așteptat!

Dar nu ai venit,

Și am oftat.

Ochii mei au lăcrimat!

Inima puternic bătea.

Sufletul era pustiu,

Te-am așteptat pănă târziu.

Inima îmi spune să te aștept,

Pe mai târziu, nu vreau să regret,

Căci vreau ca să înțelegi,

Căci eu iubirea o prețuiesc.

Te mai aștept,

Căci tu mă vrei,

Dar cred că timpul va rezolva,

Iubirea dintre noi doi.

Cerere către Tatăl meu

Eu cer de la Tatăl meu
Să mă păzească de rău,
Să asculte Ruga mea,
Să-mi Fie alăturea.

Din iubire, sunt făcut,
Și de Tine, sunt crescut,
Tu mă ajuți să gândesc bine,
Să nu fac rău la nimeni,
Să fac doar bine.

Să iubesc ce e frumos,
Frați, familie și nepoți,
Tot ce este în natură,
Să am o inimă bună.

Și la bine și la greu,
Să ajut să dăruiesc,
Ție, lumii și oricui,
Viața să o prețuiesc.

Eu știu că nu merit
Nimic din toate astea,
Dar iubirea ce o porți
În gând, Tu îmi dai speranță.

Eu nu dăruiesc nimic,
Față de Tine sunt mic,
Dar într-o zi, voi crește mare,
Știu că Tu ai Milă și Răbdare.

Eu cer de la Tatăl meu,
Să mă iubească mereu,
Să fii alături de mine,
Să m-ajuți să fac doar bine.

Tristețea din inima mea

Stau și mă gândesc la tine

Așteptându-te să vii,

Să fim din nou împreună,

Să privim la cer și lună.

Dar ce folos?

Acum sunt singur,

M-am săturat să tot aștept,

Lacrimile să le tot șterg.

Crede-mă, te rog, îți spun,

La pieptul meu, aș vrea să te strâng,

Mereu, vei fi numai al meu,

Și la bine... și la greu.

Încă speranță eu mai am!

Că vei veni din nou.

Singurătatea este grea,

Îmi este greu să lupt cu ea.

Dacă ai ști ce greu îmi este,

Așteptându-te mereu.

Ești acea, stea strălucitoare,

Ce stă deasupra unui om.

Trist, cu inima rănită,

Și cu sufletul de aur.

Întoarce-te, te rog, din drum,

Să vindeci sufletul unui om bun.

Iubesc să fiu iubit

Am cunoscut în lumea asta

O fată, ce-mi va da speranță...

Una mândră-n toată lumea,

Ce inima-mi va vindeca.

O iubesc pân-am să mor

Chiar de e în depărtare... ????

Îi dau o rază de soare,

S-o acopere de ploaie

Iubesc, să fiu iubit.

Te iubesc numai pe tine,

Sunt sigur în astă lume,

Tu ești totul pentru mine.

Ți-am trimis un porumbel

Să-ți aducă un bilețel,

Să-l citești, să te gândești,

Numele să îl rostești.

Glasul tău vreau să-l aud,

Inima, să ți-o ascult.

Ochii, vreau ca să îi văd,

La mine vreau să te-ntorci,

Și tu mă iubești pe mine,

Și tu te gândești la mine.

Nu lăsa timpul să treacă!

Vreau ca să te strâng în brațe!

Nu da timpul înapoi,

Privește iubirea, dintre noi doi.

Am plâns mult!

Și am oftat!

Și sufletul s-a înecat ,

Nu lăsa ploaia de afară,

Urmele iubirii, să le șteargă

Te iubesc, te vreau alături...

Mă iubești, mă vrei și tu...

Și sub cer cu Lună plină

Numărăm stele-mpreună...

Să fii porunbița mea,

Eu să-ți dau gurița mea.

Cu drag, să ieșim în lume,

Să fii totul pentru mine!

Să te iubesc, să mă iubești.

Să mă respecți, să te respect,

Să fii numai pentru mine,

Să fiu numai pentru tine.

Asta îmi doresc să spun...

Că sufletul meu este bun...

Între mine și între tine

Există un strop de iubire.

Toamna

Astăzi, toamna se întoarce,

Soarele ne lasă-n pace,

De azi, ploaia se întoarce!

E semnul unei toamne drage.

Frunza galben-aurie,

Pe toate străzile se așează,

Pomii plâng sub cer cu lună.

Parcurgem o toamnă împreună.

Reci

O atmosferă rece, iar învie.

În fiecare noapte pustie...

E toamnă, mult așteptată,

E toamna ce astăzi se arată.

Și la mine, și la tine,

E aerul ce ne învie.

E toamnă, pentru toată lumea,

Peste tot, este pustiu.

Pe pământ cât și pe cer ...

Și-n interiorul unui suflețel.

E prea târziu

E prea târziu să te întorci!

E prea târziu să vii din nou!

Ca să mă rogi,

La mine să te întorci .

Din clipa când eu te-am zărit,

De tine m-am îndrăgostit!

Drept răsplată am primit,

Inima tu mi-ai zdrobit

E prea tarziu, acuma spun

Să mă întorc din drum,

Pe tine să te recuceresc!

Inima din nou să îmi rănesc.

Voi regreta această zi

Când tu pe mine m-ai mințit,

M-ai jignit și m-ai rănit.

E prea târziu să-ți spun: bine ai venit!

M-ai mințit de la-nceput,

M-ai trădat cum tu ai vrut,

Acum, îți spun că e târziu,

Iubirea noastră e-n pustiu.

Ce s-a întâmplat atunci?

Încerc acuma ca să uit!

Să trec peste acest gând,

Și să-ți transmit un rămas bun.

Să ai în cale fericire!

Să te gândești numai la tine,

Căci ce-ai avut nu ai prețuit!

Iar Dumnezeu te-a pedepsit.

Ziua asta o dau uitării,

E prea târziu să mă întorc,

Dar la Dumnezeu mă rog!

În viață să îmi dea noroc.

Rămas bun, îți spun acum!

Să ai parte, de un suflet bun!

Așa cum am fost și eu,

Și la bine și la greu.

E prea târziu să mă gândesc!

E prea târziu să îți vorbesc!

E prea târziu să înțelegi!

Iubirea cum s-o prețuiești...!

Wie ein Blatt im Wind

Was war ich mal,

was bin ich jetzt?

Ein Mensch wie alle Anderen,

voller Hoffnung und Kraft.

Heute jedoch,

bin ich wie ein Blatt im Wind.

Aus einem getrockneten Baum gelöst,

auf den trockenen Boden gefallen.

Ein Zurück gibt es nicht mehr,

Auch wenn ich es möchte.

Ich wäre gerne noch am Baum.

Vom Winde gestreift,

von Regentropfen gegossen,

die Menschen im Schatten zu kühlen.

Doch, ich bin getreten worden

von tausenden Menschen.

Ich klebe an ihren Schuhen,

den Insekten diene ich als Mahl.

Einmal war ich grün,

habe allen Menschen gefallen.

Heute jedoch, bin ich vertrocknet,

die Menschen haben mich vergessen...

O frunză clătinată-n vânt

O frunză clătinată-n vânt

Ce am fost cândva?
Și ce sunt acuma?
Eram și eu ca orice om!
Cu putere și speranță,
Însă astăzi sunt
O frunză clătinată-n vânt.

M-am desprins din pom uscat,
Pe pământul umed cad,
Înapoi, nu mă pot întoarce.
Chiar de mie încă îmi place.

Îmi place să fiu bătut de vânt,
De picături de ploaie,
Omului să-i dau răcoare,
Să-l adăpostesc de Soare.

Am ajuns să fiu călcat,
De mii de oameni în picioare.
Sub papucul lor să stau,
Insectelor, hrană să dau.

Verde, eu am fost odată,
Mă plăcea o lume-ntreagă.
Astăzi, chipul s-a uscat,
Lumea m-a abandonat.

Cum sunt fluturat în vânt,
Așa și viața ta va fi,
Cu lumină și întuneric,
Necazuri și bucurii...

Ascultă, Omule, la mine
Căci te-nvăț, numai de bine.
Cum copilul, ți-l iubești,
Natura s-o prețuiești,

Din lumea, asta am plecat.
Așa cum nici nu s-a observat,
Și spun adio, lumii-ntregi,
Chiar de nopțiile sunt reci...
Omule! Să te gândești,
Natura cum s-o prețuiești.
Viața cum să ți-o trăiești,
Căci lumea, nu o moștenești!